Azi am constatat (dar cred că mai constatasem odată, am un deja-vu) că diacriticele sunt de folosit, e mai drăguț așa. Să folosim tot ce avem, că nu avem prea multe momentan.
De ținut minte e că nu-i poți influența pe oameni dincolo de dorința lor de a fi influențați. Și dacă totuși vrea cineva să facă asta și găsește punctul ăla dincolo de care îi e clar că, dacă trece, va începe să facă greșeli față de el însuși, să mă anunțe.
Treaba asta cu frica de decizii și/sau de noi începuturi - nejustificată. Dar vai, ce greu e să accepți că e momentul să spui "stop", că nu știi ce e dincolo de cuvintele prin care iei o decizie. Dar trebuie s-o acceptăm. Cum trebuie să învățăm dracu' din propriile greșeli.
Prezentul e cel mai bun, prezentul face viitorul. Trecutul e bun de povestit.
Și dacă ai impresia că prea e totul miere și lapte, uită-te-n-jur. Uite, te-njur, că nu e așa. Dacă te simți prea confortabil și lipsit de probleme, agită-te, că în curând apare ceva de după colț ca să-ți strice karma.
Mi-a zis mie cineva treaba cu "nu regreta nimic". Și asta e grea, mă, dar fii obiectiv - orice faci te definește. Treaba ta e să mergi înainte, fără să te uiți înapoi. Să vină trecutul după tine, să te tragă de mânecă și să-ți spună că ți-a căzut moneda norocoasă, dacă e cazul.
Al 512-lea capăt. Poate 512 e numărul meu norocos.
miercuri, 26 ianuarie 2011
vineri, 14 ianuarie 2011
Riscuri
E bine sa ti le asumi si e bine sa iti dai tot timpul motive pentru care ai pornit pe un drum, pentru ca ele exista, trebuie doar sa le gasesti.
Da, normal, poti si gresi, dar cine nu a gresit niciodata, inseamna ca nu a incercat nimic nou.
Si cand gresesti, trebuie sa intelegi ca exista tot timpul o lectie de invatat, mai mult sau mai putin evidenta, dar pe care esti dator s-o inveti.
Riscul e cu dus si intors: esti ca Alice in Tara Minunilor cand incerci sa faci ceva nou, dar totul are un scop, in general asta fiind sa intelegi tu ceva despre tine.
Eu am inteles ca sunt prea incapatanat uneori, prea idealist, prea optimist si prea traiesc cu impresia ca orice zi e unica. Da, ok, orice zi E unica, dar cand te agiti prea mult, o sa ajungi sa nu mai ai energie pentru ce urmeaza.
Cand risti, vrei sa faci ceva bun, ceva care te poate face sa te simti bine.
Dar riscul e munca grea si necesita cap.
Eu am cap la nivel cognitiv si ca aspect. La nivel activ si declarativ, mai am de lucru.
Da, normal, poti si gresi, dar cine nu a gresit niciodata, inseamna ca nu a incercat nimic nou.
Si cand gresesti, trebuie sa intelegi ca exista tot timpul o lectie de invatat, mai mult sau mai putin evidenta, dar pe care esti dator s-o inveti.
Riscul e cu dus si intors: esti ca Alice in Tara Minunilor cand incerci sa faci ceva nou, dar totul are un scop, in general asta fiind sa intelegi tu ceva despre tine.
Eu am inteles ca sunt prea incapatanat uneori, prea idealist, prea optimist si prea traiesc cu impresia ca orice zi e unica. Da, ok, orice zi E unica, dar cand te agiti prea mult, o sa ajungi sa nu mai ai energie pentru ce urmeaza.
Cand risti, vrei sa faci ceva bun, ceva care te poate face sa te simti bine.
Dar riscul e munca grea si necesita cap.
Eu am cap la nivel cognitiv si ca aspect. La nivel activ si declarativ, mai am de lucru.
vineri, 31 decembrie 2010
Rezolutii
Poate pentru ca in sub 24 de ore o sa o luam de la inceput, cred ca ar trebui sa fie un nou inceput si pentru pagina asta.
Am avut 2 ani in care parca am vrut sa mananc pamantul si sa fac enorm de multe lucruri. Si a fost minunat, de la prima pana la ultima noapte cu ore putine de somn, de la primul si pana la ultimul om nou intalnit. Dar au fost la fel de multe lucruri pe care le-am amanat.
Peste 365 de zile vreau sa trag linie si sa spun ca am facut urmatoarele:
- mi-am hranit sufletul cu concerte, piese de teatru, filme, carti si orice altfel de manifestari culturale cunoscute pana in momentul asta
- am invatat sa zdrangan cvasiarmonios la chitara
- am facut mai mult sport
- am mers sa mancam in diferite restaurante cum ne-am propus
- am facut o calatorie prin tara / in afara tarii
- mi-am facut mai mult chef si curaj si am inceput sa conduc atunci cand am ocazia
- am dat un sens blogului astuia
- stim ce vrem sensibil mai mult decat stiam cu un an inainte, recte pe 31.12.2010
- am diminuat numarul lucrurilor care ma fac sa simt disconfort
- am invatat sa ascult mai mult ce spun cei din jur
- mi-am pastrat prietenii si am castigat unii noi
Am avut 2 ani in care parca am vrut sa mananc pamantul si sa fac enorm de multe lucruri. Si a fost minunat, de la prima pana la ultima noapte cu ore putine de somn, de la primul si pana la ultimul om nou intalnit. Dar au fost la fel de multe lucruri pe care le-am amanat.
Peste 365 de zile vreau sa trag linie si sa spun ca am facut urmatoarele:
- mi-am hranit sufletul cu concerte, piese de teatru, filme, carti si orice altfel de manifestari culturale cunoscute pana in momentul asta
- am invatat sa zdrangan cvasiarmonios la chitara
- am facut mai mult sport
- am mers sa mancam in diferite restaurante cum ne-am propus
- am facut o calatorie prin tara / in afara tarii
- mi-am facut mai mult chef si curaj si am inceput sa conduc atunci cand am ocazia
- am dat un sens blogului astuia
- stim ce vrem sensibil mai mult decat stiam cu un an inainte, recte pe 31.12.2010
- am diminuat numarul lucrurilor care ma fac sa simt disconfort
- am invatat sa ascult mai mult ce spun cei din jur
- mi-am pastrat prietenii si am castigat unii noi
vineri, 30 iulie 2010
Prietenii
Prietenii sunt cea mai misto resursa pe care poti s-o extragi din lumea in care traiesti. Lumea fara prieteni e foarte trista - a se vedea emoistii.
Unii prieteni rezista in timp; altii apar si dispar fara sa-ti dai seama & mai ales atunci cand nu te astepti. O sa spuneti, "ok, aia nu sunt prieteni". Nu e neaparat adevarat. Luati-i ca pe prieteni "de unica folosinta". Daca au reusit sa schimbe ceva in tine si sa te lase cu o amintire placuta si cu un moment despre care sa spui peste cativa ani "si atunci, omul ala m-a facut sa fiu mai bun...ma intreb ce o mai face", e ceva. A fost o prietenie care a ars repede :)
Grupul de prieteni care se vad aproape zilnic e ca o echipa de super-eroi: fiecare e special in felul lui, fiecare e mai bun decat ceilalti la o anumita chestie. Toti formeaza familia ta departe de familia de acasa.
Nu ai prieteni = nu ai cu cine sa te bucuri, cui sa te plangi, cui sa te lauzi, cu cine sa bei, cu cine sa planuiesti, cu cine sa visezi.
Prietenii nu ii ai, ci ii simti. Au viata lor, independenta de a ta, dar sunt la distanta de un telefon tot timpul. Sunt plecati in vacanta, in alta tara, dar vorbind cu ei 5 minute ramai cu impresia ca de-abia ce-ati baut o cafea. Si, mai ales, iti provoaca dor.
Prietenii sunt cea mai buna inventie a omenirii si, in consecinta, trebuie pretuiti in fiecare zi. Facand orice gest in sensul asta :) Va iubesc!
Unii prieteni rezista in timp; altii apar si dispar fara sa-ti dai seama & mai ales atunci cand nu te astepti. O sa spuneti, "ok, aia nu sunt prieteni". Nu e neaparat adevarat. Luati-i ca pe prieteni "de unica folosinta". Daca au reusit sa schimbe ceva in tine si sa te lase cu o amintire placuta si cu un moment despre care sa spui peste cativa ani "si atunci, omul ala m-a facut sa fiu mai bun...ma intreb ce o mai face", e ceva. A fost o prietenie care a ars repede :)
Grupul de prieteni care se vad aproape zilnic e ca o echipa de super-eroi: fiecare e special in felul lui, fiecare e mai bun decat ceilalti la o anumita chestie. Toti formeaza familia ta departe de familia de acasa.
Nu ai prieteni = nu ai cu cine sa te bucuri, cui sa te plangi, cui sa te lauzi, cu cine sa bei, cu cine sa planuiesti, cu cine sa visezi.
Prietenii nu ii ai, ci ii simti. Au viata lor, independenta de a ta, dar sunt la distanta de un telefon tot timpul. Sunt plecati in vacanta, in alta tara, dar vorbind cu ei 5 minute ramai cu impresia ca de-abia ce-ati baut o cafea. Si, mai ales, iti provoaca dor.
Prietenii sunt cea mai buna inventie a omenirii si, in consecinta, trebuie pretuiti in fiecare zi. Facand orice gest in sensul asta :) Va iubesc!
marți, 13 iulie 2010
Nevoia
„N-ai nevoie de mai mult cat timp te ai pe tine insuti, s-a zis uneori. Am experimentat aceasta idee si nu-i adevarata. Avem nevoie de mai mult. Avem nevoie sa ne marturisim cuiva. Avem nevoie de cineva care sa ne iubeasca si, mai ales, de cineva pe care sa-l iubim. Poate ca marea noastra problema nu e sa fim fericiti, ci sa fim mai putin singuri. Sau poate ca tocmai aceasta e marea problema a fericirii, sa fim mai putin singuri.” - Octavian Paler
O intrebare: E suficient sa-ti doresti sa nu mai fii singur ca asta sa se intample, cum e cazul cu alte lucruri despre care se spune, in general, ca le ai pe jumatate daca ti le doresti suficient de mult?
PS: Mi-am amintit, apropo de dorinte, ca "The Secret" e un rahat. Ti se da, dar nu ti se pune in traista. De aici, si intrebarea anterioara.
O intrebare: E suficient sa-ti doresti sa nu mai fii singur ca asta sa se intample, cum e cazul cu alte lucruri despre care se spune, in general, ca le ai pe jumatate daca ti le doresti suficient de mult?
PS: Mi-am amintit, apropo de dorinte, ca "The Secret" e un rahat. Ti se da, dar nu ti se pune in traista. De aici, si intrebarea anterioara.
joi, 10 iunie 2010
Ne miscam si noi mai cu talent?
Serios acuma, ar trebui sa gasim un sens blogului astuia. O directie, o metoda de a scrie despre Ceva.
Ne straduim de foarte mult timp sa scriem despre Nimic si depunem eforturi mari in acest sens. E mai greu sa scrii despre Nimic decat pare, se creeaza un haos intrinsec si extrinsec inimaginabil. Din aceasta dilema, nu putem iesi, cum zicea Caragiale.
Si ca sa concluzionez un alt post despre Nimic, avem ce sa scriem, dar ne lipseste timpul.
Da' chiar. O sa revin cu un post despre timp. :)
Ne straduim de foarte mult timp sa scriem despre Nimic si depunem eforturi mari in acest sens. E mai greu sa scrii despre Nimic decat pare, se creeaza un haos intrinsec si extrinsec inimaginabil. Din aceasta dilema, nu putem iesi, cum zicea Caragiale.
Si ca sa concluzionez un alt post despre Nimic, avem ce sa scriem, dar ne lipseste timpul.
Da' chiar. O sa revin cu un post despre timp. :)
sâmbătă, 5 iunie 2010
Abonați-vă la:
Postări (Atom)